DESPRE NOI
E despre călătorie, nu despre destinație
….cuvinte ale căror sens l-am înțeles cu adevărat abia atunci când am pornit la drum. Un drum care avea să ne devină casă, provocare, dar mai ales mod de a ne cunoaște pe noi înșine și lumea mare.
Îndrăgostiți de călătorii, în 2017 am hotărât să lăsăm în urmă cariere și siguranță financiară și să pornim în vechea noastră dubiță Volkswagen, în care în ultimele 8 luni investisem dragoste, economii și nenumărate ore de muncă, să batem Europa în lung și-n lat – ”să hoinărim” ziceam noi. Hoinăreala s-a transformat în dragoste. Dragoste de drum, de un stil de viață care ne-a oferit libertatea de a ne duce căsuța pe roți în colțuri de lume pe lângă care altfel am fi trecut fără să știm ce frumuseți ascund.
Din această dragoste s-a născut dorința de a împărtăși – locurile pe care le vedeam, oamenii minunați pe care i-am întâlnit și poveștile lor, dar și lucrurile pe care le-am descoperit pe drum, de care ne-am îndrăgostit datorită utilității sau frumuseții lor.
Aceștia suntem noi, hoinarii – Ionut, Dori și Xena – pe Facebook și Instagram ne găsiți povestea, iar aici am adunat lucruri utile și plăcute care ne-au inspirat și ne-au făcut călătoria mai frumosă. Sperăm să vă fie și vouă de folos și să devină parte din povestea voastră, dragi hoinari.